Cura de slabire naturala: 5 alimente perfecte!

cura de slabire sanatoasa

Cura de slabire naturala si… usoara

Tendinta celor mai multi dintre noi este ca, in momentul in care ne dam seama ca ceea ce vedem in oglinda… nu ne place, sa incepem sa ne infometam. Sau sa cautam online tot felul de “diete-minune” care ne ajuta sa dam jos 2-3 kilograme la inceput pentru a-si dovedi ineficienta abia apoi. De aceea, eu astazi iti propun un fel de cura de slabit naturala sau, mai precis, 5 alimente delicioase  pe care le poti consuma linistita daca doresti sa iti modelezi silueta.

Cura de slabire naturala: 5 alimente care te pot ajuta

1. Humus cu legume: aceasta combinatie delicioasa poate fi folosita intr-o cura de slabire naturala pentru ca inlatura imediat senzatia de foame si regleaza nivelul glicemiei. Humusul contine fier, mangan, calciu, magneziu, proteine, vitaminele B si E, are un continut caloric mic si ne ofera multa energie, iar vitamina C din legumele crude (in special din ardeiul gras) ajuta la o mai buna absorbtie a fierului.  Adauga un strop de ulei de masline sau zeama de lamaie, cateva seminte de chimen si iata o gustare perfecta!

2. Oua: da, este adevarat, un consum mare de oua poate avea si efecte negative, cum ar fi cresterea nivelului colesterolului, dar atat timp cand il mentinem in limite normale nu avem decat de castigat: proteinele din compozitia oualor ajuta la eliberarea glucagonului, hormon care accelereaza arderea grasimilor si ne ajuta sa scapam mai usor de burtica. De asemenea, consumate dimineata, acestea te ajuta sa obtii o senzatie de satietate de lunga durata si sa mananci mai putin seara. 🙂

3. Quinoa: o cereala deosebit de bogata in proteine de calitate si mai usor de digerat decat cele pe care le procuram din carne, quinoa nu doar ca merge de minune cu o salata proaspata sau cu banana, vanilie si putina scortisoara, dar poate face parte dintr-o cura de slabire naturala datorita faptului ca poate inlocui cu succes orezul si are o cantitate mare de vitamina B, amino-acizi, fibre si antioxidanti.

4. Iaurt: unul dintre alimentele ideale pentru a scapa de grasimea de pe burtica, iaurtul este un aliment probiotic care contribuie la reducerea cantitatii de grasime absorbita de organism. Mai mult, iaurtul consumat zilnic iti ofera o senzatie de satietate de lunga durata, dar si o portie generoasa de calciu, proteine si carbohidrati, iau iaurtul cu continut mai mic de grasime  te elibereaza si de jumatate din cantitatea de sodium ce se regaseste intr-un iaurt simplu, normal.

5. Parmezan: iubitorii branzeturilor stiu cat este de dificil sa fii la dieta… insa exista un truc pentru o cura de slabire sanatoasa: o lingura de parmezan ras! Cu doar 20 calorii, acesta va face orice masa mai gustoasa, mai bogata si mai satioasa si merge de minune peste un castronel de legume proaspete si biscuiti integrali. Sa nu uitam si de doza maricica de calciu, esentiala pentru oase sanatoase si puternice.

Alte cateva alimente pentru o cura de slabire sanatoasa

cura de slabire sanatoasa
De asemenea, cei de la Fitnessmagazine.ro ne recomanda si migdalele si untul de migdale, alimente bogate in proteine, vitamina E si vitamina B2 care ne ajuta sa combatem stresul si starile de nervozitate (aferente unei diete), dar si semintele de chia, cu un continut mare de acizi grasi omega 3, calciu si fier, care actioneaza ca un burete, absorbind zaharul si regland glicemia.

Asadar, nu mai rabda de foame, ci alege inteligent! Pofta buna! 😀

Multumim pentru vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate