Cum poti arde calorii cu activitati de zi cu zi?

Sa te uiti la televizor sau sa tunzi gazonul? Diferenta intre caloriile pe care le arzi facand aceste doua activitati este impresionanta. Daca gandul de a transpira pe banda de alergare la sala pentru a arde calorii nu te atrage deloc, vei fi fericit sa afli ca poti arde destule calorii si prin activatile de zi cu zi.

Cercetarile arata ca persoanele active fizic pe durata zilei pot arde 300 de calorii in plus pe zi. Iar in timp, aceste calorii arse constant se pot adauga la eforturile pe care le faci pentru a slabi.

Arderea caloriilor: metoda NEAT

Cum poti arde calorii cu activitati de zi cu zi? 1

Cele 300 de calorii pe care le poti arde zilnic provin din ceea ce se numeste termogeneza activitatilor non-sportive sau NEAT, care reprezinta energia pe care o consumi cand nu dormi, nu mananci sau cand nu faci activitati fizice structurale precum jogging sau sport.

Activitatile NEAT includ, de pilda, mers pe jos, mers cu bicicleta pentru transport, scris la computer, munca in gradina si curatenie prin casa. Pana si agitatia este considerata o activitate NEAT care iti poate porni motorul de ardere a caloriilor.
Aceste activitati te ajuta sa arzi calorii crescand rata metabolica. De aceea cei care fac munci fizice si agricole au tendinta de a avea rate metabolice mai mari decat persoanele care au un stil de viata mai relaxat. Doua persoane cu dimensiuni similare pot arde un numar de calorii diferit cu pana la 2000 de calorii pe zi.

Arderea caloriilor: totalul ars

Caloriile NEAT se pot acumula si o pot face repede! Potrivit statisticilor, o persoana care cantareste 70 de kg poate arde urmatoarele calorii in urma activitatilor de zi cu zi:

  •  Greblat frunze – 147 calorii;
  •  Gradinarit sau plivit – 153 calorii;
  •  Mutat (impachetat si despachetat) – 191 calorii;
  •  Mutat (carat cutii) – 252 calorii;
  •  Aspirat – 119 calorii;
  •  Curatenie in casa – 102 calorii;
  •  Curatenie intensa (spalat masina, spalat vase) – 162 calorii;
  •  Jucat cu copiii (nivel moderat de activitate) – 136 calorii;
  •  Tuns gazonul – 205 calorii;
  •  Plimbat – 103 calorii;
  •  Mers pe bicicleta pana la serviciu (pe suprafata plata) – 220 calorii;
  •  Carat si aranjat lemne – 176 calorii;
  •  Cumparaturi alimentare cu caruciorul – 106 calorii;
  •  Taiat lemne – 216 calorii;
  •  Curatat zapada cu lopata – 216 calorii;
  •  Vopsit, pus tapet in interior – 176 calorii;
  •  Gatit – 70 calorii;
  •  Urmarit TV – 40 calorii;
  •  Somn – 22 calorii;
  •  Citit – 40 calorii;
  •  Stat la coada – 35 calorii.

Arderea caloriilor – putin mai mult in fiecare zi

Cum poti arde calorii cu activitati de zi cu zi? 2

Daca incerci sa maresti numarul de calorii pe care le arzi, straduieste-te sa faci mai multe „activitati fizice spontane” pe parcursul zilei. Cel mai bun mod de a face asta este sa reduci timpul petrecut stand, adaugand in acelasi timp in rutina zilnica activitati de ardere a caloriilor. Iata cateva activitati care iti pot mari cifra de calorii arsa pe parcursul zilei.

  •  Mergi pana in biroul unui coleg daca vrei sa vorbesti cu el, in loc sa il suni sau sa ii trimiti un email.
  •  Urca pe scari in loc de lift sau scara rulanta.
  •  Fa chiar tu curat in casa in loc sa angajezi pe cineva.
  •  Scoate mai des cainele la plimbare.
  •  Mergi cu bicicleta sau pe jos pana la serviciu, in loc sa conduci.

De asemenea, poti purta un pedometru pentru a urmari numarul de pasi pe care ii faci pe parcursul zilei. Cand vei avea o idee despre cati pasi faci in medie, iti vei putea stabili obiective din ce in ce mai mari si sa gasesti modalitati de a face cativa pasi in plus in fiecare zi. In foarte putin timp vei ajunge sa alergi pe scari, te vei oferi voluntar sa maturi veranda si vei cauta motive sa mergi de mai mult ori pe zi la magazin. Cu cat te misti mai mult, cu atat vei dori sa faci si mai multa miscare!

Caloriile arse prin activitati recreative

Daca nu iti place sa mergi la sala, dar vrei totusi sa arzi ceva mai multe calorii decat dand cu aspiratorul, ai la dispozitie si activitati recreative sau sportive, mai ales in aer liber, de care te poti bucura singur sau alaturi de prieteni, in fiecare zi.
Iata cate calorii poti arde cu 30 de minute din cateva astfel de activitati:

  • Bowling – 108 calorii;
  • Dans lent – 108 calorii;
  • Frisbee – 105 calorii
  • Volei (general) – 108 calorii;
  • Calarie – 70 calorii;
  • Badminton (general) – 141 calorii;
  • Skateboarding – 180 calorii;
  • Dans (disco) – 198 calorii;
  • Golf (carat crose) – 198 calorii;
  • Drumetii – 216 calorii;
  • Inot (general) – 216 calorii;
  • Mers pe role – 386 calorii;
  • Mers pe role (rapid) – 421 calorii;
  • Scuba diving – 252 calorii;
  • Sanius – 247 calorii.
Multumim pentru vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate