Cel mai bun moment al zilei pentru sport

Exista avantaje si dezavantaje legate atat de antrenamentele de dimineata cat si de cele de seara. Cel mai bun moment al zilei pentru a te antrena depinde in mare masura de tine.

Gasirea momentului oportun pentru a exersa este intr-adevar o provocare pentru multe persoane. Sportul este important, insa toata lumea trebuie sa tina cont de joburi, de familii, de partenerul de viata, de prieteni, de sarcinile din gospodarie, de diverse comisioane si cumparaturi, precum si nevoia de odihna si de somn.

Si atunci, unde se incadreaza sportul, in acest caz? E mai bine sa te trezesti cand se crapa de ziua (sau chiar mai devreme) pentru a inghesui in program o sesiune de antrenament, sau ar trebui sa te fortezi sa iti prelungesti o zi lunga de munca pentru inca 30 sau 60 de minute de antrenament?

Atat miscarea de dimineata, cat si cea de seara au beneficii pentru sanatate, precum si potentiale capcane, insa pentru majoritatea oamenilor, momentul potrivit pentru a face miscare nu se refera la cate calorii arzi sau la cata greutate ridici, ci se refera mai degraba la modul in care te simti atunci cand faci miscare si cum se incadreaza exercitiul in programul tau zilnic.

Cel mai bun moment pentru sport este atunci cand poti

In primul rand sa lamurim un prim aspect: cel mai bun moment pentru a te antrena este oricand poti. Din pacate, nu toti avem un program care sa permita un antrenament de 90 de minute, smoothie-uri verzi cu colagen si sedinte de 20 de minute cu Theragun.

Daca singurul moment al zilei in care poti face miscare este inainte de munca, atunci dimineata este cea mai indicata pentru tine. Daca rezervi activitatea fizica pentru serile pline, exista sanse mari sa nu mai ajungi niciodata sa o faci.

De asemenea, daca poti sa inghesui numai 20 de minute de exercitii intr-o zi obisnuita chiar inainte de a te pregati pentru culcare, acesta este cel mai bun moment in care sa te antrenezi.

O singura remarca legata de coerenta este insa necesara: cel mai bun moment al zilei pentru a face sport este oricand poti, insa trebuie sa fie si cel pe care il poti respecta pentru zile, saptamani si chiar luni.

De exemplu, daca ai numai 20 de minute seara, dar sari mereu peste aceste 20 de minute de antrenament, va trebui sa te intrebi daca exista o modalitate prin care sa poti include sportul in programul de dimineata. Poti incerca sa mergi la culcare cu 20 de minute mai devreme si sa te trezesti, ca atare, cu 20 de minute mai devreme. Vei avea timp pentru cele 20 de minute de antrenament, doar ca iti vei schimba usor programul si vei muta dimineata antrenamentul de seara.

Ceea ce trebuie sa retii este ca daca faci sport in mod constant, vei avea rezultate mai bune in ceea ce priveste slabitul, precum si rezultate mai bune legate de forma fizica pe termen lung. Potrivit cercetarilor, corpul tau se poate adapta la programele regulate de antrenament , asa ca daca te antrenezi in fiecare dimineata, probabil ca te vei descurca mult mai bine la acest tip de antrenamente. Acelasi lucru este valabil si in cazul antrenamentelor de seara.

Acestea fiind zise, antrenamentele de dimineata, la fel ca si cele de seara, au atat avantaje cat si dezavantaje, asa cum o arata decenii intregi de cercetare stiintifica. Le vom discuta in cele ce urmeaza, pe rand.

Beneficiile antrenamentelor de dimineata

Cel mai bun moment al zilei pentru sport 1

Antrenamentele de dimineata au cu adevarat un avantaj, potrivit mai multor studii de cercetare, si ofera o serie de beneficii care ar putea chiar influenta cateva dintre “pasarile de noapte” sa isi mute antrenamentele dimineata.

Te pot ajuta sa creezi o rutina de fitness. Persoanele care fac miscare dimineata sunt adesea mai consecvente, pur si simplu pentru ca antrenamentele de dimineata lasa mai putin loc pentru scuze. Daca te antrenezi la prima ora dimineata, nu mai ajungi in situatia in care sa sari pentru un antrenament seara, motivand ca ti s-au adunat prea multe sarcini pe umeri.

Pot imbunatati ciclul de somn. Trezitul devreme poate fi o problema la inceput, insa cercetarile sugereaza ca daca te obisnuiesti sa faci miscare dimineata iti poti schimba ritmul circadian, astfel incat corpul tau sa fie in mod natural mai alert dimineata si mai obosit seara, sa adormi mai devreme si sa poti face din nou sport dimineata.

Miscarea de dimineata pare, de asemenea, sa stimuleze un somn mai profund decat daca ai fi facut sport seara, potrivit cercetarilor. In plus, somnul faciliteaza cresterea musculara, astfel incat poti acumula chiar mai multe castiguri de forta daca ritmul circadian si ciclul de somn se imbunatatesc.

Pot arde mai multe grasimi. Studiile au aratat ca sportul pe stomacul gol – in „stare de post” – arde mai multe grasimi decat sportul dupa masa. Acest lucru se intampla pentru ca organismul trebuie sa utilizeze depozitele de grasime deja existente pentru a alimenta exercitiile fizice, in loc sa foloseasca drept combustibil alimentele pe care tocmai le-ai consumat. Alte cercetari arata, de asemenea, ca „ arderea” dureaza mai mult atunci cand faci miscare dimineata, ceea ce te poate ajuta sa slabesti in timp.

Te pot face mai productiv. Exercitiile fizice dimineata au, de asemenea, un efect benefic si asupra nivelurilor de energie, asupra vigilentei, concentrarii si luarii deciziilor, ceea ce poate insemna o zi de munca mai productiva.

Pot stimula starea de spirit pe parcursul zilei. Antrenamentele de dimineata sunt o modalitate excelenta de a incepe fiecare zi in forta – endorfinele sau „substantele chimice ale fericirii”, produse de corpul tau ca raspuns la activitatea fizica iti pot mentine starea de spirit buna mult timp dupa o sedinta de antrenament de o ora. Sentimentul de implinire pe care il ai dupa finalizarea unui antrenament te poate pregati, de asemenea, pentru o zi intr-o nota pozitiva.

Dezavantajele antrenamentelor de dimineata

Cel mai bun moment al zilei pentru sport 2

Desi obiceiul de a face sport dimineata poate fi o parte esentiala a unui stil de viata sanatos, antrenamentele dimineata devreme au si dezavantajele lor. Cand faci sport la prima ora a diminetii, exista cateva aspecte care iti pot face antrenamentul usor ciudat.

Poti ramane fara combustibil. Daca nu ai mancat suficient cu o seara inainte, e posibil sa te confrunti cu o senzatie de foame puternica la jumatatea antrenamentului de dimineata. Daca te trezesti infometat in majoritatea zilelor, incearca sa iei o cina mai consistenta sau o gustare usoara, densa in proteine, inainte de culcare. De asemenea, poti lua o gustare mica, bogata in carbohidrati, inainte de antrenamentul de dimineata, cum ar fi o banana, pentru a evita foamea si oboseala indusa de foame.

Poti avea probleme legate de somnul profund. In functie de ciclul de somn, o alarma pusa foarte devreme iti poate intrerupe somnul profund. Aceasta poate duce la o inertie a somnului (senzatie de ameteala si nesiguranta, o buna perioada dupa ce te-ai trezit), precum si oboseala cronica, daca se intampla des.

Performanta fizica poate sa nu fie maxima. Majoritatea persoanelor nu se dau jos din pat sprintene si puse pe treaba. E posibil sa resimti o rigiditate la nivelul articulatiilor si lipsa temporara de flexibilitate. Probabil ca te vei relaxa o data cu incalzirea, insa cercetarile arata de fapt ca anumiti markeri de forta, inclusiv puterea maxima, sunt mai mari seara.

Incalzirea iti va lua mai mult. Daca tot vorbim de incalzire, exista un motiv esential pentru care e posibil sa nu te simti la fel de puternic in timpul antrenamentelor de dimineata: temperatura bazala a corpului este mai scazuta, ceea ce face ca incalzirea sa fie cruciala pentru antrenamentele de dimineata. Daca iti incepi direct antrenamentul, fara sa te relaxezi treptat, poti avea parte de accidentari. Acest lucru este valabil tot timpul, dar mai ales atunci cand corpul tau este mai rece. Ritmul cardiac este, de asemenea, mai lent dimineata (acesta fiind,de altfel, momentul ideal pentru a-ti afla frecventa cardiaca in repaus), ceea ce contribuie, de asemenea, la necesitatea unei incalziri mai lungi.

Beneficiile antrenamentelor de dupa amiaza si seara

Cel mai bun moment al zilei pentru sport 3

Sunt de invidiat persoanele care pot face un antrenament intre orele 12.00 si 16.00, un moment ideal pentru a face miscare, daca ai putea respecta acest program cu consecventa. In general, dupa amiaza te vei simti mai flexibil, mai mobil, mai energic din punct de vedere fizic.

De asemenea, te poti simti mai puternic si mai rapid. Majoritatea persoanelor au parte de aceste schimbari fiziologice pe parcursul zilei, ceea ce face ca dupa amiaza si seara sa fie cele mai bune momente pentru a face miscare din mai multe motive.

Pot imbunatati performanta fizica. Cercetarile arata ca majoritatea oamenilor functioneaza mai bine, fizic vorbind, mai tarziu in cursul zilei. Puterea musculara, flexibilitatea, puterea si rezistenta sunt mai bune seara decat dimineata. In plus, persoanele care fac miscare seara ajung cu 20% mai tarziu la punctul de epuizare.

Corpul se incalzeste pe parcursul zilei. Pentru ca temperatura bazala este mai ridicata la ore mai tarzii, multe persoane pot intra mai usor in ritm pentru antrenamentele de dupa-amiaza si seara. Insa asta nu inseamna ca trebuie sa sari peste incalzire!

Hormonii sunt de partea ta. Testosteronul este important pentru construirea muschilor la barbati si femei, iar organismul uman ar putea produce mai mult testosteron in timpul antrenamentelor de dupa-amiaza decat in timpul celor de dimineata, ceea ce inseamna mai multa forta si mai multa acumulare de masa musculara.

Sportul seara te scapa de stres. Sportul este intotdeauna o modalitate buna de a ameliora stresul, dar antrenamentele de seara sau de noapte te pot ajuta sa te relaxezi. Valul de endorfine pe care le obtii in timpul si dupa antrenament pot fi o gura de aer ce te va ajuta sa reduci motoarele inainte de culcare.

Pot inlocui obiceiurile proaste. Daca ai obiceiuri de seara sau de noapte de care vrei sa scapi – cum ar fi gustarile, bautul, fumatul sau vizionarea prea multor seriale – incearca sa inlocuiesti aceste obiceiuri cu antrenamentul de seara. Daca incepi sa faci sport seara, vei fi surprins sa afli ca nici macar nu simti lipsa vechilor obiceiuri.

Dezavantaje ale antrenamentelor de dupa-amiaza si seara

Cel mai bun moment al zilei pentru sport 4

Beneficiile de mai sus ale antrenamentelor de dupa-amiaza si seara te pot tenta sa iti gandesti a doua parte a zilei in asa fel incat sa poti face sport, insa e bine sa stii ca asa cum exista avantaje, antrenamentele de seara au si cateva dezavantaje.

Pot afecta somnul. Ideea generala potrivit careia sportul noaptea este in detrimentul somnului este un mit. Acest lucru nu este valabil pentru toata lumea – oamenii de stiinta au descoperit ca e posibil ca sportul seara sa nu aiba deloc efecte asupra somnului, in timp ce unele persoane pot dormi chiar mai bine noaptea dupa ce fac sport. Insa exista si persoane care pot avea o stare de nervozitate daca se antreneaza prea aproape de ora de culcare. Acest lucru se aplica in general antrenamentelor de intensitate mare, asa cum este CrossFit-ul sau antrenamentele HIIT, deoarece yoga, stretching-ul si alte exercitii usoare iti pot imbunatati calitatea somnului atunci cand le faci inainte de culcare.

Pot crea probleme de constanta. Pentru multe persoane e posibil ca exercitiile seara sau noaptea sa nu functioneze, pur si simplu pentru ca esti prea obosit dupa o zi lunga de munca. Antrenamentele de dupa-amiaza si de seara ar putea interfera cu responsabilitatile zilnice, mai ales daca sarcinile tind sa se acumuleze pe durata zilei. Daca ti se pare cunoscut, incearca sa iti schimbi rutina zilnica pentru a face loc unui antrenament scurt dimineata.

Sursa: https://www.cnet.com/health/should-you-exercise-in-the-morning-or-at-night/

Multumim pentru vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate