Ce se intampla in corpul tau atunci cand faci sport

faci sport

Tu de ce faci sport?

De ce sa nu recunoastem? Foarte putini dintre noi facem sport din placere sau pentru sanatate, cei mai multi avem obiective precise, cum ar fi „10 kg in minus” sau „o talie cu 5cm mai subtire”. Parerea mea este ca acest mod de a gandi este contraproductiv din 2 mari motive:

1. este posibil ca rezultatul sa nu survina atat de rapid pe cat te-ai asteptat, ceea ce te va face sa renunti;

2. odata ce vei obtine rezultatul dorit, probabil vei renunta, si in scurt timp vei ajunge iarasi in punctul din care ai plecat.

Si pentru a combate gandirea de acest fel, sa vedem ce anume se intampla in corpul nostru cand facem sport si de ce trebuie sa facem sport fara un motiv anume.

Cum lucreaza organismul tau atunci cand faci sport

Cand facem efort fizic, corpul utilizeaza rezervele de glicogen formate din glucoza depozitata in corp, dar si adenozintrifosfat, adica ADP. Insa, intrucat rezervele organismului sunt mici, sange suplimentar este pompat catre muschi pentru o oxigenare mai buna intrucat, fara un aport suficient de oxigen, se va crea acidul lactic (eliminat din corp la 30-60 minute dupa efort).

Pe masura ce masa musculara se dezvolta, mici fisuri apar la nivelul muschilor, motiv pentru care experimentam febra musculara si trebuie sa ne acordam suficient timp de recuparare. In maxim 2 zile dupa efort, muschi vor fi mai puternici si mai rezistenti.

Atunci cand faci sport, corpul are nevoie de o cantitate de oxigen de 15 ori mai mare decat atunci cand esti in repaus, motiv pentru care respiratia se intensifica iar, in timp, capacitatea pulmonara creste si oxigenarea organismului se imbunatateste.

Pulsul accelerat se explica prin necesitatea crescuta de oxigen a organismului, care se transporta prin sange, iar pe masura e inima ta se obisnuieste cu efortul fizic, rezistenta fizica creste simtitor. Efortul fizic determina si dezvoltarea de noi vase de sange care contribuie la reglarea tensiunii arteriale, motiv pentru care, de obicei, sportivii nu sufera de hipertensiune.

Datorita imbunatatirii circulatiei in timpul efortului fizic, creierul functioneaza la un nivel mai ridicat, motiv pentru care ne simtim mai alerti si mai ageri. Insa partea cu adevarat minunata este faptul ca, in timp, creierul se obisnuieste cu o oxigenare crescuta si se produc schimbari la nivelul celulelor acestuia care conduc la un risc mai mic de Alzheimer, Parkinson, acident vascular cerebral. Exercitiile fizice cresc eliberarea de endorfine, iar noi ne simtim mai fericiti si mai lipsiti de griji, dar si de serotonina, care inlatura starile depresive si  tristetea.

De asemenea, exercitiile fizice actioneaza si la nivelul hipocampusului, zona creierului responsabila de invatare si memorie, facilitand aceste procese, dar si la nivelul hipotalamusului (zona creierului responsabila de temperatura corpului si de raportul echilibrat dintre sodiu si apa in organism), care „transmite” organismului sa produca transpiratie pentru a ne apara in timpul efortului intens.

Atunci cand facem sport, glandele suprarenale „pompeaza” o cantitate mai mare de hormoni necesari miscarii, dar si hormoni de crestere intrucat, dupa ce corpul epuizeaza rezervele de glicogen, se va orienta fie catre muschi, fie catre grasime pentru a putea continua sa sustina efortul. Hormonul de crestere protejeaza muschii, directionand organismul catre grasime ca sursa de energie.

La nivelul rinichilor, dupa efort, o cantitate mai mare de proteine este filtrata in urina, iar rehidratarea este facilitata prin producerea unei cantitati mai mici de urina. De asemenea, se elibereaza cortizol, hormon glucocorticosteroid care asigurea furnizarea energiei necesare organismului, imbunatateste metabolismul garsimilor, al proteinelor si al carbohidratilor.

Si pielea ne ajuta sa ne ducem efortul la bun sfarsit: transpiratia de la suprafata pielii, un amestec inodor de apa, sare si electroliti, se evapora si contribuie la reglarea tempareturii corpului; de asemenea, capilarele de la nivelul tenului se dilata pentru a permite eliberarea de caldura, ceea ce determina aparitia rosetii in obraji in cazul unora dintre noi.

In concluzie, corpul uman este cea mai complicata si bine pusa la punct masinarie care, nefolosita, “rugineste”. 

Asadar, fa sport, chiar daca nu au probleme cu greutatea. Nu vei avea decat de castigat!

5/5 - (1 vote)

2 Comments

  • Excelent articol!! intradevar ar trebui sa facem sport in primul rand pentru sanatate, insa in secolul acesta oamenii din comoditate spun mereu ca nu au timp, desi in realitate si 20 minute de miscare pe zi face minuni pentru sanatatea noastra, si indiferent ce ar spune majoritatea oamenilor, sunt 100% sigur ca se gasesc aceste minute daca se vrea cu adevarat.
    Concluzia este ca trebuie sa ne indreptam inspre sport inainte sa fie MULT prea tarziu….
    Sport = Sanatate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate