Dansul poate fi considerat un sport?

Dansul este in mod clar o forma de arta, frumoasa si distractiva atat pentru public, cat si pentru performeri. Insa dincolo de arta, dansul poate fi considerat si un sport. Si nu orice fel de sport, ci unul care implica un antrenament riguros.

Potrivit dictionarului Merriam-Webster, sportul este o activitate ce implica efort fizic si abilitati, si in care o persoana sau o echipa concureaza impotriva altora pentru divertisment. Oamenii care danseaza sustinut si sportiv merg de obicei la cursuri ce implica un efort cardio intens.Toti dansatorii profesionisti care participa la competitii depun acelasi efort ca si sportivii. In cadrul competitiilor, dansatorii nu doar se distreaza, ci isi pot arata si talentul si munca grea in fata publicului si arbitrilor.

Dansul de competitie este o activitate obositoare, care nu trebuie luata deloc simplu. In general dansatorii sunt subestimati, iar dansul nu este considerat un sport… Nimic mai gresit! Exista numeroase motive pentru care dansul competitiv poate fi considerat pe buna dreptate un sport.

1. Dansatorii participa la competitii

Dansul poate fi considerat un sport? 1

Nu intotdeauna dansul presupune concurenta si competitii, insa exista in toata lumea concursuri de dans si la niveluri foarte inalte. Dansatorii concureaza peste tot si oriunde, intr-o varietate de stiluri diferite. Exista, de asemenea, competitii cu participare live, concursuri virtuale sau concursuri in studio.

La fel ca si la competitiile de gimnastica sau de patinaj artistic, dansatorii sunt notati pentru mai multe elemente precum impresia artistica, tehnica si executia. Dansatorii de dans sportiv au chiar un set aprobat de figuri pe care le pot include in programele lor. Exista, de asemenea, si penalizari, ceea ce inseamna ca dansatorii risca sa piarda puncte daca executa miscari care nu sunt aprobate.
Si desigur niciun sport nu ar fi complet fara fani si fara sustinatori. Adesea la competitiile de dans sunt prezenti suporteri si fani care isi sustin echipele sau perechile favorite, ceea ce desigur nu ai putea vedea la… balet, de pilda.

Multe persoane sustin ca dansul nu este un sport, deoarece competitiile de dans nu sunt televizate. Acest mod de gandire este unul arhaic, mai ales ca astazi se pot vedea chiar si in grilele televiziunilor o serie intreaga de concursuri de dans, iar un exemplu este chiar “Dancing with the Stars”.

2. Dansul cere sacrificii

Dansul poate fi considerat un sport? 2

Dansul este un sport care se practica pe tot parcursul anului. La fel ca toti sportivii profesionisti, dansatorii au nevoie de ani intregi de studiu si de antrenament, pentru a deveni cei mai buni, iar tot acest proces necesita determinare, efort si multa munca grea.

Multi dansatori isi petrec la studio 5-7 ore pe zi, lucrand la programe si la tehnica. Dansatorii mai competitivi si care urmaresc performante si rezultate de top pot sta chiar mai mult la sala.
La fel ca orice alt sport, dansul nu este in niciun caz usor. Dar daca iti place ceea ce faci, merita orice efort, transpiratie, lacrimi si uneori chiar sange.

3. Dansatorii trebuie sa isi construiasca vigoarea, viteza, flexibilitatea si muschii

Dansul poate fi considerat un sport? 3

Dansatorii trebuie sa isi alimenteze si sa-si antreneze corpul astfel incat sa poata realiza diferite tehnici si coregrafii. Dansul este singurul sport care necesita vigoare, rezistenta, viteza, flexibilitate si muschi la un loc.
Antrenamentele de dans cuprind miscari pentru o serie de grupe musculare diferite, care ii ajuta pe dansatori sa isi construiasa forta si vigoarea. Dansul poate fi considerat un antrenament full-body pentru ca dansatorii sunt tot timpul in picioare, miscandu-si diverse parti ale corpului.
Activitatea fizica si rezistenta necesare pentru a fi dansator trebuie sa clasifice in mod cert dansul ca sport.

4. Dansatorii au nevoie de rabdare si perseverenta

Dansul poate fi considerat un sport? 4

Rabdarea si perseverenta sunt esentiale in tot ceea ce inseamna activitate fizica, antrenament si competitivitate, pe care le implica dansul.
Atunci cand pierd, dansatorii trebuie sa munceasca din greu pentru a putea obtine rezultate mai bune in viitor. Atunci cand sunt raniti, dansatorii trebuie sa aiba rabdare si sa-si trateze corpul corect, astfel incat sa se poata vindeca mai repede.
Cand le lipseste tehnica si coregrafia, trebuie sa exerseze si sa se pregateasca mental si fizic.

5. Dansul necesita tehnica

Dansul poate fi considerat un sport? 5

La fel ca la baschet sau ca la tenis, exista si in dans numeroase tehnici pe care trebuie sa le folosesti pentru a executa anumiti pasi in mod corect. Poate ca ai vazut deja ca unii dansatori fac miscari intense precum rasuciri, salturi si unele prize extrem de dificile. Nu oricine poate face toate aceste miscari fara o baza solida si fara antrenament.

De aceea este extrem de important pentru dansatori sa aiba un antrenor profesionist, care sa le arate cum sa execute anumite figuri.
Instructorii de dans sunt asemenea antrenorilor care ii invata pe sportivii de performanta cum sa isi insuseasca tehnica, astfel incat sa dea totul, fie ca ne referim la terenul de sport, sau la ringul de dans. De asemenea, tehnica este extrem de utila si pentru a evita accidentarile.

6. Pentru dans e nevoie de stretching

Dansul poate fi considerat un sport? 6

Pentru sportivi accidentarile reprezinta un inconvenient foarte important. Jucatorii care s-au ranit pot ramane pe tusa saptamani sau chiar luni intregi, uneori pierzand un sezon intreg. Acelasi lucru este valabil si pentru dans, accidentarile dansatorilor putand avea repercusiuni similare.
Un dansator accidentat risca sa stea pe banca o perioada, ar putea rata evenimente importante, ceea ce ii poate stopa progresul si uneori chiar intreaga cariera!

Pentru a preveni accidentarile care ii vor tine pe bara, dansatorii trebuie sa isi intinda in mod adecvat muschii pe care ii folosesc pentru aceasta activitate.
Leziunile muschilor hamstrings, cvadricepsilor si alte tipuri de leziuni sunt frecvente in randul dansatorilor, astfel ca va fi nevoie sa efectueze intotdeauna intinderi ale picioarelor pentru a se incalzi inainte de un antrenament de intensitate mare.
Pe langa intinderi, dansatorii pot face si exercitii de incalzire sau de forta, ce pot reduce riscurile de accidentare. De exemplu, exercitiile de intarire a gleznelor sunt benefice pentru dansatori, care au nevoie de glezne puternice si stabile pentru a efectua anumite miscari.

Un sportiv care s-a accidentat trebuie sa-si trateze cu grija ranile, astfel incat sa se poata vindeca rapid. Majoritatea au un terapeut fizic care ii ajuta in recuperare. In egala masura dansatorii trebuie sa aiba o grija aparte la accidentari si uneori chiar sa urmeze sedinte de fizioterapie.
La fel ca in orice sport, in urma unei accidentari dansatorii revin treptat la rutinele si programele lor normale. Revenirea prea rapida poate anula vindecarea si poate avea efecte si mai daunatoare.

7. Dansul necesita disciplina si forta

Dansul poate fi considerat un sport? 7

Dansatorii de competitie sunt educati sa depaseasca obstacolele si sa accepte durerea, pentru ca drumul catre varful competitiei nu este niciodata usor.
Fie ca este vorba despre antrenamente, despre invatarea rutinelor prin coregrafii complicate, de antrenamente tehnice, de memorare a figurilor, toate implica transpiratie, dureri de muschi, lacrimi, oase rupte si, uneori, chiar si gandul de a renunta. In aproape orice sport, tot secretul este forta! Daca nu ai forta, nu ai cum sa duci la bun sfarsit un spectacol intreg!

8. Efort si emotie

Dansul poate fi considerat un sport? 8

Nu e nicio indoiala ca dansul necesita o doza uriasa de efort fizic, insa in egala masura se adreseaza emotiilor publicului, creand stari cu adevarat speciale.
De asemenea, dansul implica si creativitate, iar coregrafii se concentreaza de obicei pe miscari si imagini placute din punct de vedere estetic. In general coregrafii vor ca numerele lor sa fie frumoase si atragatoare pentru public si sa le starneasca emotii. Si poate ca tocmai aceasta gratie si spirit estetic ii impiedica pe multi sa considere dansul o forma de sport.

9. Dansul si implicarea sociala

Dansul poate fi considerat un sport? 9

La fel ca multe alte sporturi, si dansul are o implicare sociala. Oamenii merg la diverse cluburi sportive doar pentru a se distra si a-si face prieteni, fara a acorda prioritate aspectului competitiv sau sportiv.
Exista in mod sigur o comunitate importanta de dansatori carora le place sa danseze pur si simplu in scop social si doar pentru distractie. Acest aspect al dansului este la fel de important ca si competitia.

Dincolo de toate asemanarile cu sporturile cunoscute, care ne fac fara doar si poate sa consideram dansul un sport de sine statator, trebuie sa spunem ca dansul este unic! In final el este o forma de arta extrem de atragatoare. Iar competitiile inseamna si o marturie de talent si arta.

Multumim pentru vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate