O viata sanatoasa: ce inseamna fitness, dincolo de silueta

viata sanatoasa

Principalul motiv pentru a face fitness: o viata sanatoasa

Sa fim sinceri: multi dintre noi facem din fitness un obicei doar in apropierea verii… in restul anului abia daca ne mai obosim sa urcam scarile pana la birou, sa alergam doua ture de parc sau sa dam la o parte praful asternut pe ganterele uitate undeva, intr-o debara. Si este pacat, pentru ca ratiunea din spatele efortului fizic nu ar trebui sa fie strict o silueta frumoasa pe plaja, ci… o viata sanatoasa.

Efectele celor cateva exercitii de fitness in fiecare zi nu se rezuma doar la circumferinta taliei, ci vizeaza fiecare particica a corpului nostru. Mai precis, fitness-ul ne ajuta sa ne bucuram de viata mult mai mult decat persoanele sedentare, usurand fiecare sarcina de zi cu zi. Iata cum:

De ce fitness-ul este obligatoriu pentru o viata sanatoasa

Rezistenta musculara: statul la coada si caratul plaselor cu legume din piata pot fi un adevarat chin… dar nu si atunci cand faci miscare in fiecare zi. Puterea musculara este esentiala pentru fiecare activitate marunta pe care o desfasuram in fiecare zi, dar aceasta se diminueaza odata cu trecerea anilor. Un antrenament de forta insa ne ajuta sa ramanem in forma si sa ne bucuram cu adevarat de viata, diminuand totdata riscul accidentarilor si imbunatatind rezistenta, forta si structura musculara. Spre exemplu, muschii abdominali puternici “protejeaza” muschii spatelui mai slabi si ne ajuta sa mentinem o postura frumoasa si un echilibru mai bun.

Asadar, include cateva exercitii cu greutati in programul tau de antrenament, dar si cateva exercitii vizand rezistenta musculara, cum ar fi urcatul scarilor sau, daca ajungi la munte mai des… drumetiile. 😉

Buna functionare a sistemului cardiovascular: exercitiile aerobice executate frecvent imbunatatesc capacitatea inimii de a pompa sange si de a “livra” o cantitate mai mare de oxigen muschilor in timpul efortului fizic prelungit. Doar 30 minute de exercitii aerobice pe zi cresc substantial rezistenta la efort, diminueaza riscul de boli cardiovaculare si de diabet, regleaza tensiunea arteriala, cresc imunitatea si scad riscul de aparitie  a depresiei. Dupa doar cateva zile vei observa cum lucruri care ti se pareau dificile inainte, cum ar fi mersul pe jos pentru o perioada mai lunga de timp, alergatul dupa tramvai sau urcatul scarilor vor deveni floare la ureche. 😉

Imbunatatirea flexibilitatii: odata cu trecerea timpului, musculatura incepe sa se atrofieze si flexibilitatea corpului nostru scade, ceea ce conduce la o mobilitate scazuta si la un risc mai mare de accidentare. Din pacate, imbunatatirea flexibilitatii nu se regaseste printre principalele obiective ale antrenamentului multora dintre noi, desi este extrem de simplu sa o obtinem: doar cateva exercitii de stretching in fiecare zi, dimineata sau inainte de culcare, cresc simtitor flexibilitatea, imbunatatesc circulatia si activitatea cardiaca, relaxeaza muschii, corectand pozitia corpului si contribuie la inlaturarea insomniei.

Tineretea nu este vesnica, iar pentru a ramane activi si a avea o viata sanatoasa trebuie sa acordam cateva minute exercitiilor de stretching in fiecare zi.

Ceea ce cantarul nu iti spune…. este ca poti pierde din grasimea in exces fara ca greutatea sa se modifice foarte mult, viata sanatoasapentru simplul fapt ca iti consolidezi masa musculara.  Mai importanta decat greutatea efectiva este procentul de grasime corporala, deoarece pot fi persoane care nu par supraponderale, dar a caror sanatate poate fi amenintata, spre exemplu, de grasimea viscerala, una dintre cauzele aparitiei cancerului, a bolilor de inima sau a diabetului. Alimentatia sanatoasa, indepartarea stresului si miscarea te pot ajuta nu doar sa arati cum iti doresti, ci sa ai o viata sanatoasa si lunga!

O viata sanatoasa, cladita zi de zi

Asadar, chiar daca mai este doar o luna de vara (calendaristica) si curand vom schimba, din nou, garderoba, tine minte ca principalul scop al celor cateva minute de miscare in fiecare zi este o viata sanatoasa. Iar “bonusul”… o silueta cum intotdeauna ti-ai dorit. 😉

 

Multumim pentru vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate