Tot ce trebuie sa stii despre CrossFit

tot ce trebuie sa stii despre crossfit

CrossFit este o noua forma de antrenament care, incepand cu anul 2000, a capatat o popularitate din ce in ce mai mare in randul practicantilor de fitness si culturism. Daca te gandesti seriosi sa adopti aceasta metoda de antrenament, iata tot ce trebuie sa stii despre Crossfit:

Ce este Crossfit?

CrossFit este un concept relativ nou in fitness, creat si dezvoltat de Greg Glassman, un gimnast american, si reprezinta atat o forma complexa de antrenament, de intensitate sporita, cat si o competitie sportiva.

CrossFit este o combinatie de trei tipuri de exercitii (aerobic, gimnastica si antrenament cu greutati), ceea ce-l face solicitant si foarte eficient in ceea ce priveste imbunatatirea conditiei fizice si starii de sanatate.

Sistemul de functionare este unul destul de simplu si se rezuma la volumul si intensitatea exercitiilor efectuate. Pentru rezultate maxime, miscarile trebuiesc efectuate intr-un timp cat mai scurt si intr-un ritm cat mai alert. De asemenea, ceea ce-l distinge de restul metodelor de antrenament este faptul ca vizeaza toate cele 10 domenii ale conditiei fizice:

  1. echilibru;
  2. precizie;
  3. putere;
  4. viteza;
  5. agilitate;
  6. coordonare;
  7. forta;
  8. vitalitate;
  9. flexibilitate;
  10. rezistenta (respiratorie si cardiovasculara);

Masurarea performantei este foarte importanta in CrossFit. Rezultatele trebuie sa fie masurabile, observabile si repetabile, motiv pentru care aceasta forma de antrenament este atat de eficienta. Pentru motivarea practicantilor, de multe ori la finalul sedintelor de CrossFit sunt intocmite clasamente.

Tot ce trebuie sa stii despre Crossfit inainte sa-l incerci

Desi poate fi practicant indiferent de varsta sau conditie fizica, CrossFit nu este pentru oricine. Daca iti place varietatea, ai un scop pe care vrei sa-l atingi in timp record si esti pregatita sa-ti testezi si depasesti limitele, atunci cu siguranta trebuie sa incerci CrossFit! Daca preferi Pilates, pe de alta parte, putin probabil sa te atraga dinamismul caracteristic acestui tip de antrenament. Inainte de a te inscrie la o sala unde il poti practica, trebuie sa stii ca:

  1. Sunt posibile accidentari, mai ales in randul practicantilor incepatori.
  2. Exercitiile sunt efectuate la intensitate mare si exista posibilitatea sa nu poti tine pasul, chiar daca ai o conditie fizica buna.
  3. Daca suferi de probleme de sanatate ar trebui sa eviti nu doar Crossfitul, ci si oricare alta forma de antrenament viguroasa.

Ce exercitii implica un antrenament Crossfit?

to ce trebuie sa stii despre crossfit

O sedinta de CrossFit poate include exercitii dintre cele mai variate, cu grad mare de dificultate: ridicat de greutati sau obiecte de diferite dimensiuni, sarituri, alergat, ramat, catarari, etc. Desi iti sunt puse la dispozitie diferite exercitii de tip CrossFit pe internet, inclusiv pe site-ul oficial crossfit.com, data fiind structura complexa a antrenamentului este indicat sa-l practici in prezenta unui antrenor. De asemnea, incalzirea prealabila este esentiala. Ulterior sunt efectuate exercitii care vizeaza una dintre cele 10 abilitati, iar apoi are loc antrenamentul de intensitate sporita, care poate dura intre 10 si 20 de minute.

4 Motive sa alegi CrossFit

  1. Diversitate: niciun antrenament de CrossFit nu este identic cu un altul. Asadar, plictiseala iese din discutie! (fie forba intre noi, este foarte posibil sa te simti mult prea extenuata ca sa-ti mai dai seama daca esti plictisita sau nu)
  2. Nu este costisitor, mai ales ca poate fi practicat inclusiv acasa.
  3. Te va ajuta sa-ti depasesti limiteleAntrenamentele CrossFit sunt atat de intense incat te vor provoca in fiecare secunda sa-ti depasesti limitele si sa fii mai bun!
  4. Confuzia… este un lucru bun. In antrenamentele CrossFit se trece de la o miscare la alta intr-un ritm atat de alert incat muschii tai nu vor avea timp sa se obisnuiasca. Iar acest lucru este cheia dezvoltarii continue a musculaturii.
Exemplu de antrenament CrossFit

Daca esti curioasa, cam asa arata un antrenament de CrossFit pentru arderea grasimilor:

  1. 5 Minute de incalzire (mers vioi, exercitii cu corpul liber).

2. Genuflexiuni cu gantere, cu fandari inapoi (20 de repetari pentru fiecare miscare).

3. Un minut de sarit coarda.

4. Fandari din mers (15 repetari in fiecare parte).

5. Doua minute de sprint (in afara casei sau alergare pe loc).

6. Flexia antebratelor pe brate continuate, cu impins deasupra capului, cu ridicarea bratelor lateral (15 repetari pentru fiecare miscare);

7. Un minut de sarituri Jumping Jack.

8. Ramat cu ganterele din aplecat, cu extensia bratelor inapoi din aplecat (15 repetari).

9. Doua minute de bricege (din culcat pe spate, ridicarea bratelor si a picioarelor simultan);

10. Zece repetari de flotari in serie (cu priza larga, medie si ingusta);

11. Un minut de genuflexiuni cu saritura.

12. Flotari la scaun pentru tricepsi (15 repetari)

13. Doua minute de fandari laterale.

14. Cinci minute de revenire si stretching dupa circuitul final.

Unde poti sa faci Crossfit?

Rezultatele pe care practicantii de Crossfit le au in urma antrenamentelor se datoreaza nu doar intensitatii, ci si mediulului in care este practicat: in grupuri organizate, cu antrenori. Acest lucru a contribuit la formarea unei intregi comunitati de oameni pasionati si ambitiosi, carora le plac provocarile. Desi comunitatea de CrossFit din Romania nu este foarte mare, ai cateva optiuni:

In Bucuresti:

Uzina

Biggym Fitness

Replay CrossFit

CrossFit Groove

CrossFit Black Hammer

In Cluj:

CrossFit Cluj-Napoca

In Ploiesti:

Gold Gym

Cam asta e tot ce trebuie sa stii despre Crossfit! Te incumeti?

Surse:

facebook.com/CrossfitClubRomania

crossfit.com

fitday.com/fitness-articles/fitness/everything-you-need-to-know-about-crossfit.html

 

5/5 - (1 vote)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate